Unul dintre așii aviației române din anii celui de-al Doilea Război Mondial a fost căpitanul Gheorghe Popescu-Ciocănel. Născut la Ploiești, la 20 ianuarie 1913, el a devenit ofițer aviator în 1937. În anii 1941-1942 a luat parte la luptele de pe Frontul de Est ca pilot de informații, iar în anii 1943-1944 a făcut parte din renumita Flotilă 1 Vânătoare de la București-Pipera, fiind comandant de escadrilă. A fost grav rănit în lupta cu aviația americană, la 26 iulie 1944, și s-a stins de pe urma rănilor căpătate, la 12 august.

La 27 iulie 1944, a doua zi după ce a fost rănit, căpitanul Alexandru Șerbănescu, comandantul Grupului 9 Vânătoare, l-a propus pe căpitanul Gheorghe Popescu Ciocănel la cea mai înaltă decorație românească: Ordinul „Mihai Viteazul”. Decorația a primit-o la 8 august, din mâinile generalului Gheorghe Jienescu, care l-a vizitat la spital. Propunerea pentru „Mihai Viteazul”, care atestă fapte de arme de excepție, vă este prezentată mai jos.

Grupul 9 Vânătoare „Dessloch – Șerbănescu”
No 154, 1944, iulie, 23
Grupul 9 Vânătoare
către
Corpul Aerian

Am onoarea a vă raporta următoarele:
La 21.VI.1941, Lt. av. Popescu Ciocănel Gh. Gheorghe, comandant al eșalonului înaintat al Escadrilei 19 Observație de pe lângă Corpul de Cavalerie din Armata a III-a română, se găsește pe aerodromul Botoșani, alături de o escadrilă de observație germană, când se dă ordinul:

„Români, treceți Prutul!”

Neprimind ordin de „zbor la inamic”, până în acel moment, din proprie inițiativă, în contact cu domnul general Racoviță Mihail (comandantul Corpului de Cavalerie – n.n.) și cu domnul general comandant al Corpului 11 A[rmată] german, împarte zona aeriană în două părți egale cu escadrila germană și pleacă pe răspundere personală în prima misiune la inamic.

Este primul ofițer aviator român rămas în viață care, decolând în noaptea de 21/22.VI.1941, la ora 3,15, trece Prutul și Nistrul, pătrunde pe teritoriul U.R.S.S. până la Kamenek-Podolskij și Szelencse și, într-un zbor de trei ore fără un sfert, cercetează spațiul inamic și aduce informații foarte importante, primind botezul focului de A.c.A. (Artilerie antiaeriană – n.n.) și mitraliere inamice.

Pentru această îndrăzneață inițiativă și curaj al răspunderii, este felicitat personal de domnul comandant aero al Armatei a III-a, domnul comandor av. Popovici Lucian, și de Comandamentul român și german.

Tot în aceeași zi, seara, zboară într-a doua misiune la inamic două ore, bombardează în picaj o baterie grea A.c.A. la N-E de Hotin și mitraliază A.c.A.-ul ușor inamic de la Lipcani, întorcându-se cu avionul avariat.
La 23.VI.1941, atacă cu armamentul de bord cuiburi de mitraliere dintr-o fabrică de la Șirăuți, pe malul estic al Prutului.

La 24.VI.1941, atacă cu bombe și arme de bord, o baterie sovietică cu șase atelaje, surprinsă pe șosea, V. comuna Brânzeni, N. Basarabia, o distruge, fiind confirmată de Corpul de Cavalerie, de aviația germană, și imediat atacă cu armele de bord un amplasament de A.c.A. ușor inamic pe care-l mitraliază, omorând servanții.

La 25 și 26.VI.1941, în misiuni foto foarte grele, aduce foarte importante fotografii din care Comandamentul român și german reperează pozițiile de artilerie inamice.

Până la 29.VI.1941 execută misiuni de recunoaștere și atacă la sol, venind în repetate rânduri cu lovituri în avion.

La 29.VI.1941, plecat în misiune de recunoaștere Sud Cernăuți și [pentru] descoperirea pozițiilor de artilerie grea, la 800 m deasupra comunei Adâncata, printr-o spărtură de nori, este surprins și atacat de un avion de vânătoare sovietic tip Rata (I-16) care omoară observatorul și mitraliorul de bord. Îndârjit, continuă lupta, este grav rănit de un proiectil incendiar în mâna stângă și [de către] schije multiple în spate și reușește să doboare avionul inamic chiar pe aerodromul Adâncata.

Internat în spital și operat, după două săptămâni – evacuat la București – pleacă direct la escadrilă, cu rana nevindecată și, după două zile, pleacă șef al unei formații de două escadrile în misiune de bombardament de noapte, atacând poziții de artilerie și arme automate [aflate] pe dealurile [de la] Est Moghilev.

Această acțiune ajută foarte mult Armatei a III-a române în acțiunea de forțare a Nistrului și a [cuceririi] localității Moghilev.

La 28.VII.1941 aduce și repară în escadrilă un avion Rata (I-16) de vânătoare sovietic, al cărui pilot fusese probabil rănit în luptă aeriană și aterizase forțat lângă Moghilev.

Zboară acest avion de vânătoare sovietic fără a fi făcut școală specială de vânătoare, îl îngrijește și îl predă Patriei în bună stare de funcționare.
Zboară în acțiunile dintre Nistru și Bug-Nipru, aducând Comandamentului importante informațiuni asupra mișcărilor de trupe inamice, capetele coloanelor în retragere, a A.c.A.-ului de pe Bug și Nipru.

Este șeful de zbor al escadrilei, ajutor de comandant, șef al observatorilor, ofițer de legătură cu comandamentul și [îl] înlocuiește pe comandant, în septembrie 1941, 15 zile la comanda escadrilei, în plină acțiune a luptelor de pe Nipru.

În Stepa Nogay, la marea bătălie de la Beloserka, când Armata a III-a română înfruntă atacul a trei armate sovietice, ajutate de puternice forțe blindate și covârșitoare forțe aeriene, se suspendă, la 25 septembrie zborul escadrilelor de observație din cauza superiorității numerice zdrobitoare a aviației sovietice.

Totuși, la 28.IX.1941, ora 17, domnul general comandant al Armatei a III-a cere o misiune de sacrificiu, care să aducă imediat informații, căci inamicul a spart frontul, rupând legătura între Corpul de Munte și Corpul Cavaleriei.
Lt. av. Popescu Ciocănel Gh. se oferă voluntar și pleacă în misiune de sacrificiu, evitând vânătoarea inamică folosind norii și, împreună cu observatorul său, înfruntând cel mai puternic foc de A.c.A. de toate calibrele, aterizează noaptea pe aerodrom.

Aduce informații asupra locului unde a fost spart frontul, pozițiile de artilerie inamice, mișcările de trupe și asupra mișcării de învăluire a flancului stâng al armatei, pe Valea Niprului, în sectorul Corpului Vânătorilor de Munte.

Escadrila este citată prin ordin de zi pe Armata a III-a română.
Este întotdeauna primul la război, în fruntea escadrilei, în cele mai grele misiuni.

În urma spiritului de sacrificiu, a entuziasmului și a curajului dovedit, este acum propus, pentru prima oară, la Ordinul Mihai Viteazul cls. a III-a.
Participă la marea bătălie a Mării de Azov. Face apoi războiul de iarnă în Rusia [în iarna 1941-1942], zburând pentru Corpul de Cavalerie, peste Marea de Azov, până în Caucaz, pe un frig de [minus] 30º-40º.

În aprilie 1942, escadrila este dată Corpului 6 Armată român (general Dragalina), care luptă pe Doneț.

Ia parte la gigantica bătălie de încercuire a pungii lui Timoșenko de pe Doneț, până la 28 mai 1942, unde, împreună cu comandantul său cel nou, este citat pe grupul de armate româno-german – general von Kortzfleisch.
Escadrila este citată cu ordin de zi pe Corpul 6 Armată.

Între 12 mai și 13 iunie 1942, pleacă în zbor de inspecție pe front ca pilot al domnului general Petre Dumitrescu, comandantul Armatei a III-a, și, împreună cu domnul mareșal conducător, face peste 4.000 km, de la Doneț, Marea de Azov, Sevastopol-Kerci și Odessa.

Întors în Patrie la 13.VI.1942, roagă prin raport special pe domnul ministru al aerului a-i da aprobarea să facă școala de vânătoare, spre a se reîntoarce pe front ca pilot de vânătoare.

Pentru dragostea de zbor, entuziasmul de luptător și calitățile sale de pilot excepțional, i se aprobă, face școala de vânătoare, este mutat în Flotila 1 Vânătoare, unde, datorită energiei, elanului și exemplului personal, este numit comandant al Escadrilei 47 Vânătoare din Grupul 9 Vânătoare, cu care se întoarce pe front.

În august 1943, având sub comandă zece piloți din grup, pleacă la Grupul 7 Vânătoare „Comandor Popișteanu”, unde intră imediat în foc ca pilot de vânătoare.

I se dă comanda unei Escadrile din Grupul 7 Vânătoare și luptă pe Doneț, pe Nipru și în Stepa Nogay și Melitopol.

La 6 septembrie 1943, decolat la alarmă, intră singur într-o formație de șase vânători inamici, care atacau un avion de vânătoare român, și salvează de la doborâre, prin intervenția sa, pe un camarad sublocotenent.

În aceeași zi, 6.IX.1943, pleacă peste o oră în vânătoare liberă cu coechipierul său, și surprinde două formații de câte șapte avioane de asalt sovietice care atacau o gară plină cu trenuri cu material și trupe de evacuare.

Doi contra paisprezece, începe imediat atacul, avariază mai multe avioane, doboară probabil un avion de asalt (neomologat din cauza retragerii) și forțează avioanele inamice să-și arunce bombele în câmp, neîndeplinindu-și misiunea, după ce și coechipierul său a doborât un avion inamic.

Luptă apoi pe Nipru și în Stepa Nogay până în octombrie 1943, când intră pe front Grupul 9 Vânătoare, unde își reia comanda Escadrilei 47 Vânătoare.
Zboară în fruntea escadrilei sale, în luptele de la Melitopol, Cherson și Capul de pod Nikopol, însoțind formațiile române și germane de bombardament greu, Stukas și asalt. Inamicul n-a putut doborî niciun avion din formațiile pe care le-a protejat.

În lupte aeriene foarte grele, întotdeauna cu un inamic mult superior numeric, doboară avioane inamice, care n-au putut fi omologate, din cauza retragerii strategice și a lipsei mijloacelor de cercetare.

În luptele de la sud de Cherson, protejând ridicarea unui pilot de asalt, aterizat forțat în fața liniilor sovietice, în repetate atacuri la sol, este rănit grav la piciorul drept și avionul grav avariat.

Deși în pericol de a i se cangrena piciorul, rămâne în unitate și, după șapte zile, pleacă iar în zbor, în fruntea escadrilei sale, rănit a doua oară în acest război și nevindecat pe deplin.

La 28.XI.1943, pleacă cu patru avioane de vânătoare în protecția avioanelor de asalt, care atacau liniile sovietice de la Capul de pod Nikopol. Două avioane de vânătoare avariindu-se, lt.av. Popescu Ciocănel rămâne numai cu coechipierul său și continuă misiunea. În sector, douăsprezece avioane de vânătoare sovietice atacă formația de asalt română, însă cei doi vânători români intră în luptă cu avioanele inamice atacatoare și le degajează, într-o extraordinară luptă aeriană, pe viață și pe moarte, aproape 30 de minute.
În acest timp, formația de asalt română atacă cu eficacitate liniile inamice și se întoarce la bază fără pierderi.

Face a doua iarnă în Rusia, participând în fruntea escadrilei sale la bătăliile de la Nikopol, Krivoy-Rog, Nikolaiev, Cherson și Odessa.
Își îndeplinește întotdeauna misiunile, animat de conștiință, spirit de sacrificiu și o agresivitate care-l consacră ca un excepțional vânător aerian, comandant de escadrilă și strălucit exemplu pentru subalterni.
În aprilie 1944, cpt. av. Popescu Ciocănel Gh., în luptele de pe Nistrul inferior, Basarabia și nordul Moldovei, însoțește formațiile de bombardament Stukas și asalt și angajează lupte cu [un] inamic superior numeric, nepermițând inamicului să doboare niciun avion propriu.

La 16 aprilie 1944, după o luptă inegală cu un inamic de două ori superior numeric, apără cu comandantul grupului o formație de bombardament română. Sunt doborâte trei avioane sovietice. La întoarcere, întâlnește o formație de șase avioane de bombardament sovietice, Boston, dintre care doboară personal un avion.

La 17 aprilie 1944, însoțind formații de bombardament române la nord de Iași, șase vânători inamici încearcă să atace o formație de la un plafon inferior, însă cpt. av. Popescu Ciocănel angajează cu hotărâre lupta și doboară personal un avion sovietic Lagg-5 de vânătoare, iar coechipierul său încă unul. Continuă lupta cu cei patru vânători inamici rămași, până când aceștia părăsesc lupta.

La 25 aprilie 1944, cpt. av. Popescu Ciocănel, coechipierul și doi vânători germani însoțesc douăsprezece avioane [de] vânători de tancuri, atacând în Capul de pod Grigoriopol. Douăsprezece avioane Airacobra sovietice atacă formațiile noastre, însă cpt. av. Popescu Ciocănel angajează lupta, doboară personal un avion inamic, fără a avea nicio pierdere proprie.

La 28 aprilie 1944, împreună cu comandantul grupului, intră, la nord de Iași, într-o luptă unde se angajaseră 50 de avioane sovietice cu aproape tot atâtea române și germane. În această luptă doboară personal un avion sovietic de asalt și bombardament.

La 20 mai 1944, în fruntea unei formații de douăsprezece avioane din grup, intră, pe la Grigoriopol, 30 km în spatele frontului sovietic, surprinde 16 avioane de vânătoare sovietice Iak-9, pe care le atacă. Într-o luptă îndârjită, doboară personal două avioane Iak-9, iar formația, alte trei, aducând grupului cinci victorii.

La 22 mai 1944, însoțind o formație de bombardament română, doboară în luptă aeriană un avion sovietic de vânătoare Airacobra, la nord de Târgu-Frumos.
La 30 mai 1944, în luptă patru contra doisprezece inamici, doboară un Airacobra sovietic, iar coechipierul său, două avioane inamice.

La 11 iunie 1944, din formația de avioane de bombardament americane venind din Rusia, care a bombardat orașul Focșani, doboară în luptă aeriană la mare înălțime, un avion Fortress Boeing cu patru motoare, căzut în județul Ialomița.
La 26.VI.1944, decolează la alarmă și prinde la 7 000 m, deasupra orașului Huși, un avion sovietic de recunoaștere îndepărtată tip Pe-2, care luase fotografii, îl urmărește și-l doboară la nord de Chișinău, pe teritoriul propriu.
Are, până în prezent, ca pilot de vânătoare, peste 200 de misiuni, 40 de lupte aeriene și 12 victorii aeriene, dintre care 7 avioane de vânătoare și 5 de bombardament inamice, reușind a se califica un viteaz zburător român, temerar pilot de vânătoare și un foarte bun comandant de escadrilă.

Pentru activitatea extraordinară și permanentă în patru ani de război, pentru spiritul de abnegație, modestie și sacrificiu, pentru splendidul exemplu de luptător român, zburător și comandant:

Propun pe cpt. av. Popescu Ciocănel Gh. Gheorghe, a doua oară în acest război, spre a fi distins cu Ordinul Mihai Viteazul cls. a III-a, pentru fapte de arme excepționale în războiul contra U.R.S.S., în anii 1941-1942-1943 și 1944.

Comandantul Grupului 9 Vânătoare „D.S.”
Cpt. av.
Șerbănescu Alexandru

(Arhivele Militare Române, Fond Corpul Aerian Român, dosar nr. 48.)