La 14 octombrie 1943 a avut loc un eveniment eroic și de neimaginat: deținuții dintr-un lagăr de exterminare au evadat în masă, după ce, anterior, au ucis o parte dintre gardieni. S-a întâmplat în Polonia, la Sobibor...
În septembrie 1939, când a început Al Doilea Război Mondial, Polonia a fost ocupată și împărțită de Germania și U.R.S.S. Doi ani mai târziu, în iunie 1941, armata germană a invadat Uniunea Sovietică. Dacă până atunci au avut loc numeroase crime la adresa populației evreiești din țările ocupate de Germania, după declanșarea invaziei din Răsărit, Berlinul a trecut la o politică de exterminare.
Inițial, pe măsură ce armata germană avansa și ocupa teritorii din U.R.S.S., populația evreiască era scoasă la marginea localităților și împușcată, apoi cadavrele erau aruncate în gropi comune uriașe. După primele luni, metoda execuțiilor în masă, la marginea orașelor, s-a diminuat, germanii având nemulțumirea că secretul masacrelor nu putea fi păstrat. De aceea, în anul următor s-a decis înființarea unor lagăre de exterminare în Polonia, unde – în cel mai mare secret – să fie transportați evreii din teritoriile ocupate și uciși.
Lagărele de exterminare au fost puse sub controlul S.S.-ului și ridicate în zone slab locuite, dar străbătute de rețele feroviare, pentru că cea mai ușoară modalitate de a aduce rapid un număr de oameni – de oriunde din Europa – era pe calea ferată. Erau folosite vagoane de marfă, fiecare tren fiind încărcat cu 1.000-2.000 de persoane.
Unul dintre lagăre a fost la Sobibor, situat în apropiere de râul Bug, unde au fost uciși cel puțin 170.000 de oameni. Numărul victimelor este mic, comparativ cu alte lagăre, și asta pentru că spre Sobibor nu exista o rețea feroviară dublă.
Cei mai mulți dintre cei uciși în acest lagăr au fost evrei polonezi. Au fost însă victime și din U.R.S.S. sau din vestul Europei, în special din Franța și Olanda.
Construcția lagărului Sobibor a început în toamna anului 1941. Avea 25 de hectare și era situat într-o zonă mlăștinoasă, departe de priviri indiscrete.
Din aprilie 1942 au sosit primele trenuri. La exterior, lagărul părea inofensiv. Cei coborâți din vagoane vedeau câteva case frumoase, iar la intrare era scris cu litere mari: Lagăr pentru redislocați. Totuși, speranțe prea mari nu își făceau. Drumul pe calea ferată era un coșmar, cu lungi momente de așteptare, pentru că trenurile militare aveau prioritate. În tot acest timp, ușile vagoanelor rămâneau zăvorâte, iar cei din interior nu primeau niciun fel de asistență. Uneori, până la destinație, mureau până la jumătate dintre prizonieri, iar ceilalți se găseau aduși în pragul nebuniei de duhoarea de cadavru aflat în descompunere, amestecată cu cea de fecale, și de lipsa de apă și alimente.
Din momentul coborârii din tren, începea ultimul act al exterminării. Victimele erau date jos brutal din vagoane, prilej cu care unele sufereau fracturi de mâini sau picioare. Pe peron se aflau S.S.-știi, dar și gardieni voluntari ucraineni. Aceștia asistau la scoaterea evreilor din tren și alinierea lor.
