În capitolul (trageți aer în piept! – n.S.T.) „Formarea și dezvoltarea sistemului mondial al socialismului. Adâncirea crizei generale a capitalismului. Descompunerea și prăbușirea sistemului colonial al imperialismului. Lupta popoarelor împotriva imperialismului, pentru pace, independență națională, progres social, democrație și socialism” din manualul citat se analizează condițiile interne și externe ale apariției noilor state socialiste, transformarea revoluțiilor democrat-populare în revoluții socialiste, rolul jucat de U.R.S.S. în consolidarea acestora.
În carte se apreciază, între altele, că „rolul hotărâtor în creareacondițiilor favorabile pentru victoria popoarelor și formarea noilor state socialiste l-a jucat Uniunea Sovietică, care a dus povara principală a victoriei împotriva țărilor blocului fascist”. Rolul U.R.S.S. este exagerat și atunci când se abordează problema mijloacelor pașnice sau violente folosite de clasa muncitoare în lupta pentru instaurarea dictaturii proletariatului, subliniindu-se că „în câteva țări ale Europei (Polonia, România și Cehoslovacia) burghezia a încercat să dezlănțuiască un război civil și să cheme intervenția străină. Dar toate planurile reacțiunii au fost zădărnicite de masele populare, cu ajutorul Uniunii Sovietice”.
(...)
Capitolul monografic „Republica Socialistă România” este dedicat, în cea mai mare parte, tratării istoriei din perioada imediat următoare cuceririi puterii politice de către clasa muncitoare în alianță cu țărănimea și victoriei revoluției socialiste în țara noastră. Cu mici excepții, istoria României de după eliberarea sa de sub dominația fascistă este corect tratată în manual. Rolul insurecției, în instaurarea puterii politice a clasei muncitoare și în edificarea socialismului în România este evidențiat în mod just.
(...)
Transformările care au avut loc în țara noastră după victoria insurecției armate naționale antifasciste și antiimperialiste, precum și procesul revoluționar care s-a desfășurat sub conducerea P.C.R., pentru înfăptuirea sarcinilor revoluției democrat-populare și apoi a celei socialiste, sunt pe larg și corect menționate în manual. Între altele, în carte se subliniază că o trăsătură specifică a procesului revoluționar din țara noastră faptul că „spre deosebire de revoluția democrat-populară care a început în România cu insurecția armată, trecerea la revoluția socialistă s-a realizat pe cale pașnică”. Referitor la crearea partidului unic al clasei muncitoare, în manual se apreciază că P.C.R. „a demascat, cu răbdare, politica trădătoare a conducătorilor oportuniști ai Partidului Social-Democrat (P.S.D.)” și că la Congresul din 1946 al P.S.D. conducătorii de dreapta au fost excluși din partid. Se amintește că membrii de rând ai P.S.D. au cerut în masă să fie primiți în rândurile P.C.R. și, în februarie 1948, la Congresul de unificare a P.C.R. și P.S.D., a fost format P.M.R., care „a condus lupta poporului pentru construirea socialismului”.
