În manual se arată că „în componența Sfatului Țării au intrat reprezentanți ai partidelor burgheze: naționaliști, socialiști-revoluționari, bundiști din Moldova. Toate forțele contrarevoluționare din ținut s-au unit pentru a menține orânduirea capitalistă. Interesele egoiste, de clasă ale burgheziei, s-au dovedit mai presus decât cele naționale”.
Continuând să eticheteze Sfatul Țării și România, manualul citat scrie că „în decembrie 1917, România regală a început o intervenție militară împotriva Basarabiei. Sfatul Țării a trădat interesele poporului său. Pentru a masca intervenția ce începuse de acum și pentru a salva orânduirea burghezo-moșierească, Sfatul Țării a invitat în Basarabia, în a doua jumătate a lunii decembrie 1917, trupele României regale. Naționaliștii burghezi estompau interesele de clasă ale poporului moldovenesc, propagau teoria neburghezismului națiunii moldovenești, a unității ei” (sic!).
Mergând pe linia menționată, autorul manualului, contrar faptelor, include între țările care au intervenit împotriva puterii sovietice și țara noastră. Astfel, în carte, se afirmă că „primul stat care a început intervenția militară împotriva puterii sovietice a fost România burghezo-moșierească. În ianuarie 1918 trupele ei au ocupat mai întâi o parte, apoi întreaga Basarabie. La ocuparea Moldovei sovietice, România regală a fost ajutată de Antantă, de corpul generalilor [ruși] frontului român, de Sfatul Țării și de Rada Ucraineană. Ocupanții au lichidat în Basarabia toate cuceririle Marelui Octombrie, au instaurat un nou regim de asuprire socială și națională a popoarelor, mai crunt decât în timpul țarismului”.
Pentru a ilustra maniera de denaturare în care este tratată în manual această perioadă a istoriei României, cităm și următorul pasaj: „pentru a scăpa trupele sale de la zdrobirea completă, guvernul român a declarat guvernului sovietic că încetează operațiile militare și a propus să fie începute tratativele cu privire la soluționarea pe cale pașnică a problemei Basarabiei. În urma tratativelor, care au durat de la 6 până la 9 martie 1918, a fost semnat un acord, în conformitate cu care România și-a luat obligația de a-și evacua, în curs de două luni, trupele din Basarabia Sovietică, de a nu întreprinde nimic și nici susține, în vreun fel, acțiuni agresive împotriva puterii sovietice.
Însă România regală nu și-a îndeplinit obligațiile. Folosindu-se de faptul că trupele germane și austro-ungare au ocupat Ucraina, iar Armata Roșie a fost nevoită să se retragă de la Nistru în adâncul țării, România regală s-a grăbit să-și legalizeze politica imperialistă. Ea a întocmit în grabă așa numitul act de alipire a Basarabiei la România. Clica militară română, cu ajutorul căpeteniilor Sfatului Țării, aplicând teroarea, șantajul și mituirea deputaților, a obținut ca la 9 aprilie 1918 Sfatul Țării să adopte o hotărâre despre alipirea condiționată a Basarabiei la România. Dar România nu prea avea încredere în deputații Sfatului Țării. De aceea, în timpul votării, în sala de ședințe a Sfatului Țării au fost introduși ofițeri și soldați români înarmați care-i amenințau cu armele pe cei ce refuzau să voteze pentru alipirea la România. La 10 decembrie un grup mic de membri ai Sfatului Țării au proclamat la ședința lor includerea necondiționată a Basarabiei în componența României”.
