9. HIV/SIDA
Apărut în anii 80’, virusul HIV a infectat 75 de milioane de oameni; 32 de milioane au pierdut lupta de supraviețuire. Acest virus este răspândit prin schimbul de fluide corporale (cel mai adesea prin sex neprotejat) și provoacă SIDA (Sindromul Imunodeficienței Dobândite) – o boală care distruge progresiv sistemul imunitar, iar organismul nu mai poate lupta cu bolile.
În anul 2018 s-a estimat că, la nivel global, între 32,7 și 44 de milioane de oameni trăiau cu acest virus în organism. Răspândirea a fost favorizată, în primul rând, de drogurile injectabile și de dezvoltarea rețelelor de prostituție.
În prezent nu există un antidot ce poate elimina total virusul din organism, dar pacienții pot beneficia de medicamente pentru încetinirea efectelor și îmbunătățirea calității vieții. Persoanele cu HIV pot trăi o viață normală datorită tratamentului antiretroviral, care reduce încărcătura virală, scăzând semnificativ posibilitatea transmiterii virusului.
Singura armă împotriva acestei boli rămâne prevenția.
10. Poliomielita
Denumită și paralizie infantil㸠boala afectează în general nou născuții, dar și copiii mai mari. Provoacă paralizia capului, a membrelor sau chiar a aparatului respirator, obligând gazda să trăiască o viață conectată la aparate. Calea de transmitere este orală, prin poliovirus – un enterovirus ce se poate regăsi în mâncare sau apă.
Efectele sale datează încă din Egiptul Antic, dar abia în 1789 începe să fie atestată prin lucrări de specialitate. La începutul secolului al XX-lea încep să apară epidemii în Europa și S.U.A. Numărul bolnavilor crește excesiv în primul sfert al secolului, declanșând o pandemie în Europa, America de Nord, Noua Zeelandă și Australia. În 1950, în Statele Unite, vârsta medie a copiilor infectați începe să crească, ridicând riscul unei paralizii mai grave.
Cea mai gravă epidemie din istoria Americii a pornit în 1952, iar 3.145 din 58.000 de bolnavi au murit de această boală. Peste 20.000 de pacienți au rămas cu paralizie totală sau parțială, mulți fiind nevoiți să supraviețuiască cu un aparat de respirat artificial.
În prima parte a anilor 1950 începe să se perfecționeze un vaccin împotriva poliomielitei. Astăzi, boala este ținută sub control cu ajutorul acestuia, dar încă nu este eradicată definitiv.













