7. Holera

Cu origini din Gange, holera a produs șase pandemii majore începând cu secolul a IX-lea. A șaptea, cea mai recentă, a izbucnit în Asia de Sud în 1961, a ajuns în Africa în 1971 și în America în 1991. Această ultimă pandemie încă nu a fost stopată. În multe țări a devenit locală, „endemică”, cu apariții periodice. O bombă cu ceas care poate „exploda” oricând, cauza principală fiind igiena necorespunzătoare și lipsa accesului la apă curată.

• Prima pandemie (1817–1824) apare în Bengal, Calcutta și se extinde în toată India, Orientul Mijlociu, Europa și Africa de Est.
• A doua (1829–1837) face ravagii uriașe în Rusia (100.000 victime), Egipt (130.000) și Marea Britanie (55.000 victime în Londra), reduce și mai mult populația amerindiană și creează probleme în toată Coasta Pacifică a Americii de Nord.
• Al treilea val (1846–1860) ucide 1 milion de ruși, creează isterie în marile orașe din Irlanda, Wales și Anglia și ajunge din nou în America, prin intermediul britanicilor și irlandezilor care au emigrat. Președintele S.U.A., Zachary Taylor este răpus de această boală; continentul american suferă 150.000 de pierderi în această perioadă.
• Al patrulea episod mondial de holeră (1863–1875) pornește tot din Gange, propagându-se prin intermediul pelerinilor islamici porniți spre Mecca. În primul an, aproape 90.000 de pelerini cad pradă bolii. Ajunge din nou în Orientul Mijlociu, Rusia, Africa, America de Nord și Europa, unde ia viețile a sute de mii de oameni. În 1867, numărul deceselor din Italia s-a ridicat la 113.000.
• A cincea pandemie (1881–1896) ucide 250.000 de europeni, 50.000 de locuitori ai Americilor, 267.000 de ruși, 120.000 de spanioli, 90.000 japonezi și 58.000 de egipteni, plus alte zeci de mii de persoane la nivel mondial.
• Pandemia cu numărul 6 (1899–1923) face mai puține ravagii în Europa (datorită îmbunătățirii sistemului de sănătate), dar Rusia înregistrează peste 500.000 de victime; India pierde peste 800.000 de locuitori, iar Filipine 200.000.

Boala se transmite pe cale orală, prin mâncare sau apă contaminată cu bacteria Vibrio cholerae. Produce deshidratare gravă și diaree și este tratată cu succes prin săruri sau alte soluții de rehidratarea orală. Cazurile mai grave necesită administrarea intra-venoasă de fluide și antibiotice.

Estimativ, în fiecare an sunt infectate între 1,3 și 4 milioane de persoane, provocând peste 100.000 de victime. Ținerea sub control se poate realiza prin vaccinare, asigurarea apei potabile, întreținerea igienei și mobilizarea socială.

8.    Tifosul

Denumirea provine de la cuvântul grecesc typhos, care înseamnă „încețoșare”. Deși are simptome similare, este diferit de „febra tifoidă”. Tifosul este răspândit, de regulă, prin paraziții animalelor, în timp ce febra tifoidă pătrunde în organism pe cale orală, prin alimente contaminate.

Primele atestări ale bolii ar fi din 1489, în Spania, în timpul luptelor cu maurii, cu simptome de febră, pete roșii, delir, pierderea concentrării și cangrene. În timpul asediului orașului Granada, 17.000 de spanioli au fost răpuși de boală.

„Febra foametei” sau „febra închisorii” apare în lipsa igienei corespunzătoare în locurile aglomerate. În 1759 autoritățile din Anglia au estimat că, anual, un sfert din populația închisorilor moare din această cauză.

Tifosul a făcut mari ravagii și pe timpul Marii Foamete din Irlanda (1845-1849), provocând peste 100.000 de victime. Lipsa alimentelor, sărăcia și igiena precară au dus la propagarea rapidă a bolii. În 1847, din pricina acestui eveniment, au loc emigrări în masă, iar bacteria ajunge și pe continentul American; Canada pierde 20.000 de locuitori.

În perioada Primului Război Mondial, tifosul provoacă numeroase victime. În 1922 boala ajunge în Rusia, unde infectează peste 25 de milioane de locuitori.

Vaccinul apare în Al Doilea Război Mondial și reușește să tempereze boala.

Astăzi este eradicată în multe țări civilizate, dar cazuri izolate continuă să apară sporadic; cele mai recente au fost în Los Angeles, 2018.