3. Gripa spaniolă (1918)
Gripa din 1918 a provocat mai multe daune la finele Primului Război Mondial decât au făcut-o armele. În doar un an, a infectat aproape 500 de milioane de oameni, lăsând în urmă între 50 și 100 de milioane de victime (cifre exacte nu au fost raportate până în prezent).
Deși a produs aproape 8 milioane de victime în Spania, porecla de „ gripa spaniolă” provine din mass-media. Cenzura vremii impunea anumite restricții severe în presă, interzicând să se vorbească în detaliu despre ororile de pe front. Cum spaniolii erau printre puținii care nu s-au implicat în război, aveau libertatea de a scrie despre evenimentele sângeroase care se petreceau în lume. Subiectul gripei a prins amploare după ce Regele Alfonso XIII s-a îmbolnăvit cu acest virus. Cum celelalte popoare apelau la ziarele din Spania pentru informații, au presupus că Peninsula Iberică este sursa acestei boli. Un detaliu ironic este faptul că spaniolii au denumit-o „Gripa Franceză”.
Se pare că a venit în două valuri, al doilea fiind cel mai letal. După această nouă apariție, doctorii au fost mult mai pregătiți, iar episoade noi au încetat să mai apară.
4. Febra galbenă
Febră, frisoane, pierderea apetitului, greață, dureri musculare și cedarea anumitor organe. O altă boală „exotică” ajunsă pe continentul american, prin intermediul sclavilor aduși din Europa sau direct din Africa. Orașe întregi au fost devastate de această molimă.
Virusul își are originea pe continentul Africa, unde locuitorii începuseră deja să dezvolte o imunitate la această boală. „Lumea Nouă”, pe de altă parte, nu era pregătită.
Peste 25 de epidemii majore au pornit pe teritoriul Americilor, printre care: insulele Barbados, (1647), peninsula Yucatan (1648) și teritoriul actualei Brazilia (1685). În Cuba, boala are două apariții agresive, în 1762 și 1900. Indiile de Vest (insule aparținând de America, precum Antile, Caraibe sau Bahamas) ajung, în scurt timp, să fie cunoscute pentru numeroasele boli tropicale, care mai târziu au devenit endemice (boli locale).
În timpul războaielor napoleoniene (1803-1815), mii de soldați britanici și francezi trimiși în America și-au găsit sfârșitul răpuși de febra galbenă. Franța deținea încă din anul 1699 teritoriul statului Louisiana, pe care îl cedează ulterior Spaniei. Începând cu 1800, Napoleon recuperează acest spațiu și pornește o amplă mișcare de reinstaurare a coloniilor franceze pe continentul american. După ce o treime din trupele trimise acolo sunt afectate de boli, francezii renunță în 1803 la teritorii și le vând Statelor Unite.
O epidemie semnificativă a fost cea din Istmul Panama – regiune cunoscută pentru bolile sale tropicale. Peste 12.000 de oameni au murit pe durata construcției căii ferate (un proces amplu, plin de numeroase obstacole, desfășurat între 1838-1855) și alți 22.000 la construirea Canalului Panama; mare parte dintre ei au murit din cauza malariei și febrei galbene.
Prima încercare de construire a Canalului Panama a aparținut francezilor (1881-1894), prin proiectul lui Ferdinand de Lesseps, constructorul Canalului Suez. Relieful periculos și bolile tropicale au zădărnicit acest proiect. În 1894 o companie franceză pornește o a doua inițiativă, dar eșuează în scurt timp. Americanii preiau proiectul, dar întâmpină numeroase obstacole și boli.
Un fizician din armata S.U.A., Generalul Walter Reed, a luat inițiativa de a căuta cauzele epidemiei de febră galbenă. W. Reed a descoperit că virusul se transmitea prin mușcătura de țânțar (Aedes aegypti), dar și prin contactul direct cu hainele celor infectați. Maiorul William Crawford Gorgas, responsabil cu salubrizarea și igienizarea din Havana, citește descoperirile lui Reed și reușește să eradicheze febra galbenă din tot orașul cubanez, prin stârpirea țânțarilor Aedes aegypti. După acest succes, este însărcinat în anul 1904 cu aceeași misiune și la construcția Canalului Panama unde, mulțumită lui, canalul este finalizat cu succes în anul 1914.
Astăzi, febra galbenă nu este eradicată complet. Conform O.M.S., în anul 2017 se lansează inițiativa EYE (Eliminate Yellow fever Epidemics), un parteneriat la nivel global care ajută 40 de țări din Africa, America de Sud și America Centrală să prevină, să detecteze și să ia măsuri în legătură cu această boală – astfel împiedicând răspândirea la nivel mondial.
Vaccinarea și eliminarea țânțarilor rămân cele mai eficiente metode de prevenire. O.M.S. afirmă că o singură doza de vaccin poate asigura imunitate pe toată durata vieții.
