2. Ciuma
„Moartea neagră” rămâne cea mai feroce pandemie cu care s-a confruntat populația planetei. Cu un apogeu între 1347 și 1351, ciuma bubonică a înjumătățit populația Europei și a ucis alte milioane de oameni la nivel global. Bacteria Yersinia pestis pare să fi fost cauza principală a acestei boli. Era transmisă prin șobolani sau alte rozătoare infectate cu paraziți. O altă ipoteză spune că provine din China, fiind adusă în Vest pe Drumul Mătăsii. Pandemii au continuat să apară frecvent până în secolul al XVII-lea, contabilizând alte milioane de victime.
O apariție ceva mai recentă, patru secole mai târziu de la marea pandemie, a dus la crearea „Bălții Albe”, o poreclă pusă cartierului bucureștean pe vremea fanarioților. Epidemia de ciumă care a cuprins Bucureștiul în 1813-1814, cunoscută și ca „Ciuma lui Caragea” (domn era Ioan Gheorghe Caragea), a șters din existență peste 50.000 de locuitori. „Șters” la propriu, deoarece toate cadavrele erau aruncate și topite într-o groapă cu var. Când ploua, groapa se umplea cu apă, formând o mare baltă albă.
Totuși, anumite dovezi spun că bacteria ar fi apărut cu mai mult timp în urmă. Între 541–542 î.Hr. Imperiul Bizantin s-a confruntat cu Ciuma Iustiniană care a redus populația cu 40%. Boala a continuat să reapară până în secolul VII, strângând milioane de victime.
Ciuma din Atena (430-427 î.Hr.) a fost o altă perioadă grea pentru umanitate. Pornită în al doilea an al Războiului Peloponesiac (431–404 î.Hr.), această pandemie a ucis aproape 100.000 de locuitori, războinici și personalități, cum ar fi Pericle. Pe lângă ciumă, anumiți cercetători afirmă că victimele ar fi fost răpuse și de tifos.
Deși pandemiile au încetat să mai apară, iar boala este acum ținut sub control, bacteria Yersinia pestis există și în zilele noastre. Răspândită printre animale, prin purici, căpușe sau alți paraziți, poate ajunge și la om, rămânând inactivă pe corpul-gazdă și provocând epidemii ani mai târziu.
Cazuri izolate mai există, încă, în Africa; în special pe teritoriul Subsaharian. Formele manifestate sunt bubonice sau pneumonice. Primul caz are o rată a mortalității de până la 60%, în timp ce a doua duce la o moarte sigură dacă rămâne netratată. Între 2010 și 2015 au fost raportate 3248 de persoane infectate, dintre care 548 nu au supraviețuit. Tratamentul cu antibiotice s-a dovedit a fi foarte eficient, dar este necesară și o diagnosticare rapidă pentru a avea succes.
Deși există un vaccin, O.M.S. recomandă ca acesta să fie administrat doar grupurilor cu risc major, cum este în cazul medicilor sau al personalului de laborator – persoane expuse constant pericolului de contaminare.
