Deodată se află de înaintarea lui Ipsilanti [spre Țara Românească]. Boierii din București, indeciși, aleargă de colo până colo, pălăvrăgesc, fără să ia vreo hotărâre. Alcătuiesc între ei o cârmuire provizorie. În București erau însă alții mai bine informați. Iordache, comandantul gărzii de arnăuți, era de mult timp în înțelegere cu Ipsilanti. Unul dintre principalii săi oameni de încredere era Tudor Vladimirescu, fost sublocotenent în serviciul Rusiei (în timpul războiului din 1806-1812 cu Turcia – n.S.T.). El trebuia să răscoale Oltenia și, de asemenea, să revolte pe sârbi. De aceea, se afla la Cerneți. Dar Vladimirescu era patriot român. El nu s-a adresat boierilor, ci țăranilor. Cum a auzit despre cele dintâi mișcări ale lui Ipsilanti, a și chemat la arme pe țăranii din munții Olteniei (în realitate, acșiunea sa a fost determinată de moartea domnitoului Alexandru Suțu – n.S.T.); coborî cu dânșii la Craiova, adună poporul și făcu planurile sale de eliberare. În câteva zile era stăpân pe întregul Banat al Craiovei. Primul său act de autoritate a fost reforma legilor fiscale: reduse capitația la ceea ce fusese sub vechile legiuiri; desființă darea pe vii și pe vite. Țăranii alergau în masă în jurul său, nu-l mai numesc decât Tudor Vodă. Trupa sa crește considerabil cu voluntari țărani și cu cete armate venite din munți. Prin păduri și munți, peste tot, țărani deznădăjduiți căutau răzbunare ca haiduci.
(...)
Vladimirescu și țăranii săi erau de partea turcilor. Oastea lui porni spre București. Boierii ocârmuirii trimit împotrivă-i cîteva sute de albanezi, care trec de partea lui. Atunci trimit la Tudor pe boierul Samurcaș. Tudor stăruie pentru menținerea reformelor introduse de el în Banatul Craiovei, pretinde, în afară de aceasta, capetele a 12 boieri. Între timp, își continuă marșul său. Boierii fug, la fel fac agenții puterilor străine; înaintea tuturor, [fuge] prințul Brâncoveanu.
Ocârmuirea încredințează paza orașului căminarului Sava, căpetenie de albanezi, care comanda ca la 2.000 de călăreți. Sosesc Negri și Vogoride, caimacamii lui Callimachi (noul domn numit de turci, după moartea din ianuarie a lui Alexandru Suțu –n.S.T), anunță apropiata sosire a unei armate turce pentru pedepsirea rebelilor. Mai întâi, ei fac lui Tudor propuneri conciliatoare. Tudor răspunse că „nu va permite stăpânului lor să treacă Dunărea mai înainte ca principatul să fi obținut o constituție bazată pe drepturile naționale”. Caimacamii, înspăimântați, părăsesc Bucureștiul cu ultimii turci care se aflau în oraș și se grăbesc să treacă Dunărea.
Vladimirescu sosi în capitală însoțit peste tot de țărani. Intrarea sa are loc la 27 marie 1821 (în realitate, a avut loc la 21 martie – n.S.T.). Sava se retrage cu trupele sale la Mitropolia puternic întărită, situată pe o înălțime și dominând orașul ca o fortăreață. 2.000 de oameni îl însoțeau pe Vladimirescu. Restul, munteni din Banatul Craiovei și țărani din Muntenia, 5.000 la număr, au fost încazarmați în mănăstirile din afara orașului.
Proclamația lui Tudor are un caracter național; invită boierii pământeni a se uni cu dânsul; el nu vrea să conteste drepturile de suzeranitate ale Porții. Pentru el, rusul și fanarioții sunt dușmanii; el reclamă numai vechile drepturi etc. Adresează Porții asigurări de fidelitate, proteste împotriva actelor lui Ipsilanti și Cantacuzino (unul dintre ofițerii lui Ipsilanti – n.S.T), declarându-se decis a-i goni din țară.
