Intrigile lui Ipsilanti în Moldo-Valahia. Țara era plină de greci și de fanarioți, deja câștigați pentru Rusia. Câțiva pământeni chiar se aflau în corespondență cu ei: Constantin Negri, Alexandru Filipescu, episcopul de Râmnicu Vâlcea. Țăranul, care suferise cel mai mult de pe urma ocupației, nu avea pentru muscal (moscovit) decât cuvinte de ură.
6 martie 1821. Ipsilanti trecu Prutul, cu o escortă de vreo sută de albanezi; în aceeași zi este la Iași, în palatul lui Mihai Suțu. Acesta îl primește ca pe un oaspete așteptat. Fratele său, Nicolae Suțu, și cumnatul său, Ioan Schinas, scăpați între timp din Constantinopol, erau la Odessa. Hangerlii și beizadeaua Caragea, fiul fostului domn al Țării Românești, scăpară de asemenea, grație unei travestiri făcute în casa ambasadorului Rusiei. Mihai Suțu și Ipsilanti adresară o proclamație către locuitorii țării pentru a-i liniști, către greci pentru a-i chema la arme. Eliberarea Greciei rămâne scopul fățiș declarat. Boierii moldoveni și poporul stau în rezervă; în schimb, entuziasm la greci, care alergau sub stindardul Eteriei; de asemenea, bulgari, sârbi, albanezi. Fiecare se îngrămădea împrejurul liberatorului Greciei și consulul rus se ducea la Ipsilanti pentru a cere ordine sau pentru a primi instrucțiuni. Proclamațiile sale erau citite public în Odessa, în aplauzele întregului popor.
Dar momentul era rău ales. Congresul de la Laybach, împotriva mișcărilor revoluționare, tocmai se reunise. Grecul Cantacuzino, trimis în grabă de Ipsilanti, sosește la Laybach pentru a cere lui Alexandru ordinele sale. Furios de această vizită inoportună, țarul îi ordonă să părăsească orașul în 24 de ore. Spuse, glumind, congresului: E o bombă pe care ne-o aruncă revoluționarii, dar nu va exploda. Sosind la Focșani în fruntea a patru mii de albanezi și a câtorva sute de soldați în uniformă, Ipsilanti află că consulul rus de la Iași, din ordinul suveranului său, proclamase înalta dezaprobare; lui Ipsilanti i se luă gradul de general-maior și fu radiat din armată. Ipocrizie rusă! Curtea de la Petersburg face cunoscut la Constantinopol hotărârea sa de a menține în cantonamentele lor trupele care se aflau pe Prut, de a observa cea mai strictă neutralitate în Principate, în sfârșit, de a respecta tratatele existente.
Eteriștii din Basarabia fură izgoniți de către aceleași autorități care îi încurajaseră să se înarmeze. Această dare înapoi mincinoasă nu putea amăgi pe nimeni. Cea dintâi victimă a dezavuării de către Rusia a fost complicele său fanariot, Mihail Suțu. Boierii moldoveni, în frunte cu mitropolitul Veniamin, se înfățișează înaintea lui și îl poftiră să plece. La 11 aprilie el se retrase în Basarabia.
(...)
