Ipsilanti, în acest timp, înainta încet. Alături de dânsul, el avea printre alte trupe, batalionul sacru, format din tineri greci, instruiți și plini de entuziasm. În total 10.000 de oameni; lasă 4.000 lui Cantacuzino, pentru Moldova, cu restul înantează spre București. Neliniștit de atitudinea partidului național, se oprește la Colentina, un conac situat la o leghe de oraș.
Vladimirescu era cantonat aci de o săptămână. Ipsilanti îl invită la o întrevedere care eșuează. Numai fanarioții țin cu dânsul. Tudor respinge alianța rusă și nu admite nimic comun între cauza grecilor și cea a românilor. Se despart, Vladimirescu pentru a se retrage la Mănăstirea Cotroceni, de unde domină toată regiunea, Ipsilanti, pentru a se așeza la Târgoviște, în așteptarea evenimentelor.
În sfârșit, se anunță sosirea turcilor. Vladimirescu nu era ajutat pe cât ar fi meritat. În special boierii pământeni s-au comportat ca niște ticăloși. Kara-Ahmed, pașa de Silistra, primi ordin să treacă Dunărea, în fruntea a 10.000 oameni și să se îndrepte spre București, Hadji-Ahmet, pașa de Vidin, trebuia să năvălească în Oltenia, Iussuf, pașa de Brăila, mergea spre Moldova. Aceste trei corpuri de armată aveau aproximativ 30.000 de oameni. În primele zile ale lunii mai, se puseră în mișcare.
Fără să se urnească de la Târgoviște, Ipsilanti își consumă timpul în petreceri, baluri etc. Nu se interesa deloc de soldații săi; în timp ce șefii dansau, soldații jefuiau. Ei se dedau la silnicii tot atât de crude ca și turcii. Acesta a fost debutul Eteriei. Între timp, turcii intrară în București. Vladimirescu se îndreptă spre Câmpulung (în realitate, urmărea să se îndrepte spre Oltenia, prin Pitești – n.S.T.).
Ipsilanti nu voia să aibă în spatele său un aliat suspect. De aceea, recurse la trădare. Ca urmare a ordinelor sale, Iordache ceru o întrevedere cu Vladimirescu. Sosește cu 300 de soldați. Îi reproșează legăturile sale cu turcii. Vladimirescu nu tăgăduie aceasta, cauza grecilor nefiind cauza sa. Promite a se depărta și a lua o poziție mai puțin îngrijorătoare pentru Ipsilanti. Vladimirescu n-a avut să se laude cu atitudinea căpitanilor săi în timpul întrevederii. Acești căpitani, albanezi sau bulgari, nu înțelegeau chestiunea românească; erau aventurieri, principiul lor cel mai înalt, dacă aveau unul, era ura împotriva turcilor (în realitate, au fost și căpitani români, care s-au îndepărtat de Tudor în urma măsurilor foarte dure pe care acesta le-a impus pentru menținerea disciplinei, măsuri justificate, dat fiind contextul – n.S.T.). Vladimirescu porunci să fie spânzurați, în secret, nouă dintre cei mai suspecți.
În acel timp, Iordache surprinse noi scrisori din care văzu că Tudor era hotărât să izgonească pe Ipsilanti și pe eteriști și să facă cauză comună mai curând cu turcii, decât să lase să renască domnia Fanarului și supremația rușilor. Iordache dădu ordin ca 1.000 de călăreți să ocupe în secret pozițiile cele mai importante în jurul noii tabere a lui Tudor (de la Golești – n.S.T.); ceru apoi iarăși, însoțit de o numeroasă escortă, o întrevedere cu Vladimirescu, în prezența căpitanilor săi. Iordache izbuti să-i câștige de partea sa pe căpitanii lui Tudor (care erau încă nemulțumiți de represaliile lui Vladimirescu – n.S.T.); dă ordin oamenilor săi să aducă pe Vladimirescu legat la cartierul lui Ipsilanti. Acesta porunci ca Tudor să fie ucis cu lovituri de sabie. Asasinat mârșav.
