Așadar, omul care a fost acuzat că a autorizat trecerea rușilor peste Nistru, nu numai că n-a făcut acest act, dar poseda în scris, garanția rusă că o asemenea trecere nu poate să aibă loc fără o cerere formală a guvernului regal român.
În fine, prin articolul 4 se stipulează că: „La cererea guvernului regal al României, trupele sovietice vor trebui retrase imediat din teritoriul românesc, la est de Nistru, după cum, la cererea lui U.R.S.S., trupele române vor trebui retrase imediat din teritoriul lui U.R.S.S., la vest de Nistru”.
Ce formulare mai clară s-ar fi putut găsi pentru a stabili că Nistrul e într-adevăr fruntariul între România și U.R.S.S.?
Acest act urma să fie oficializat în septembrie 1936, la Geneva, cu prilejul Adunării Ligii Națiunilor.
Dar, la 29 august al aceluiași an, fără preaviz de niciun fel, am fost demis din funcțiunile mele ministeriale, printr-o simplă telegramă, de care n-am avut cunoștință decât a doua zi și a cărei copie fotografică v-o anexez.
În septembrie 1936, bolnav la St. Moritz, am fost întrebat de Litvinov dacă am depus la Ministerul de Afaceri Străine actul ce redactasem la Montreaux. Am răspuns: „Nu, deoarece mi-ai cerut să fac comunicarea la București în persoană și, în răstimp, am fos demis din calitatea de ministru de afaceri străine”.
Litvinov a replicat: „E bine așa, căci noi considerăm că condițiunile în care ai fost îndepărtat din guvern echivalează cu o schimbare a politicii externe a României”.
Bineînțeles că am protestat din răsputeri contra acestei afirmațiuni.
Pe de altă parte, Litvinov nu prevedea schimbarea politicii externe a lui U.R.S.S. și a Germaniei.
Prin urmare, dacă n-aș fi fost izgonit din guvern fără rațiune, căci domnul Tătărăscu, în telegrama ce mi-a dat, afirma că va duce mai departe – fără nicio alterare – acțiunea externă în cadrul politicii ce-am făcut în numele țării, și dacă actul de la Montreaux căpăta forma oficială, cum un act de alianță cu Franța nu s-a făcut, cum Franța a abandonat Cehoslovacia în 1938, cum n-aveam prin tratatul româno-polonez decât obligații față de Rusia, iar nu de Germania, și cum la 24 august 1939, Germania a făcut un tratat de alianță – cel puțin pentru o vreme – cu U.R.S.S., România n-ar fi fost supusă nici exigențelor rusești, dar în special, nici exigențelor ungurești și bulgărești, căci ea era direct aliata Rusiei și devenea indirect, aliata Germaniei.
