Italia

Sunt primul ministru de Afaceri Externe care am voit să dau Italiei locul ce i se cuvine în România.

De aceea, în călătoriile oficiale ce-am întreprins ca ministru de externe în cabinetul Vintilă Brătianu, în 1928, am voit ca prima mea vizită să fie la Roma, iar nu la Paris.

Bineînțeles, presa italiană a exultat. În schimb, presa franceză m-a criticat. Aș voi să mi se citeze numele unui alt ministru de afaceri străine criticat de presa franceză, în timpul vizitei oficiale în Franța.

Nu s-a făcut față cu mine, cu prilejul vizitei mele în Franța, din 1928 – epocă la care sentimentele franceze pentru Italia nu erau calde – gestul tradițional al acordării Cordonului Legiunii de Onoare. Și a trebuit să treacă doi ani pentru ca ministerul afacerilor străine francez să-și calce regulile și să acorde unui simplu ministru plenipotențiar la Londra, Marea Cruce, în loc de placă.

Dar la ce a servit României acest gest special de curtenie făcut față de Italia?

Deși eram legați de Italia printr-un tratat de amiciție semnat de mareșalul Averescu, care obliga ambele state să-și apere – cel puțin diplomatic – fruntariile, puțin după vizita mea la Roma, Ducele [este vorba de Benito Mussolini, omul forte al Italiei în acel moment – n.n.] a făcut o declarațiune revizionistă răsunătoare, în favoarea Ungariei.

Totuși, în ce mă privește personal, continuam să mă bucur de un regim de favoare, presa italiană neavând decât cuvinte de laudă la adresa mea.

În 1933, când am întărit legăturile Micii Înțelegeri, în plin acord cu Iugoslavia, Franța și Cehoslovacia, m-am dus chiar în ziua semnării tratatului, la baronul Aloisi și i-am spus: „Pentru ce n-ar lua Italia direcțiunea spirituală a Micii Înțelegeri?”

Vă puteți închipui ce sforțări a trebuit să desfășor pentru a putea să fac o asemenea ofertă cu asentimentul Iugoslaviei de atunci și al Franței.

Baronul Aloisi, foarte amabil și dându-mi impresia că pricepe valoarea gestului, mi-a răspuns că va trebui să comunice propunerea mea Ducelui și să-mi dea răspunsul mai târziu. După trei zile mi-a înapoiat vizita și, într-o formă cu totul curtenitoare, mi-a răspuns că Ducele nu considera această ofertă ca interesantă.

Întreb: Ce puteam face mai mult decât a oferi Italiei direcția spirituală a noii Mici Înțelegeri, chiar în seara zilei creării ei?

Limbajul presei italiene la adresa mea s-a schimbat însă când am fost nevoit să combat ideea lui Mussolini de pact în patru, reușind în lupta diplomatică ce am dus.

Ce era pactul în patru? Substituirea a patru mari puteri – Franța, Anglia, Germania și Italia – Societății Națiunilor în diferite domenii și, în special, în acel al revizuirii.