Germania

Puțini din[tre] inițiatorii noștri politici știu că eu am oferit Germaniei un tratat de alianță, o dată în 1935 și o dată în 1936. În ambele rânduri, Germania l-a refuzat. Pentru oferta mea din 1935, refuzul ei ar fi avut o explicație, deoarece îi ceream să nu atace nici România, nici prietenii ei. Pentru oferta din 1936, refuzul Germaniei nu mai are nicio explicație decât dorința de a revizui, printre multe granițe europene, și pe cele ale României.

În adevăr, cu prilejul vizitei regale la Paris din februarie 1936, vizită ce-a urmat înmormântării regelui Angliei, George V, din ianuarie același an, am chemat la Paris pe ministrul țării la Berlin, Petrescu-Comnen, și i-am dat instrucțiile necesare.

De data aceasta am făcut un pas foarte important, înainte ocupându-mă numai de intangibilitatea granițelor României, fără a mai vorbi de granițele altor țări.

Rog a cere de la ministerul de externe telegrama ministerului Comnen de la finele februarie 1936. Reiese din această telegramă că am declarat oficial Germaniei:

a)Dacă s-ar încheia un pact de asistență mutuală cu U.R.S.S., el nu va fi îndreptat contra Germaniei;

b)Dovada acestei afirmațiuni o constituie oferta României de a semna un pact similar cu Reichul, privind strict numai fruntariile românești;

c)Mai mult, România era gata să ofere Germaniei o garanție prețioasă, anume aceea de a se opune oricărei treceri de trupe rusești pe teritoriul ei, care ar avea ca scop atacarea Germaniei.

Domnul Comnen raportează în sus-zisa telegramă că domnul Von Neurath i-a mulțumit în chip călduros pentru toate atențiunile și probele bunelor sentimente ale guvernului regal român și, în special, alor mele, atât pentru țara lui, cât și pentru el personal.

Domnul Von Neurath n-a ascuns însă domnului Comnen simpatia sa pentru mișcarea revoluționară ungară, care e paralelă cu revizionismul german îndreptat împotriva Tratatului de la Versailles.

Ca concluzie, domnul Von Neurath a declarat că Germania este ostilă încheierii unor noi acorduri cu orice stat ar fi și că, dacă la un moment dat Germania ar vedea că interesul ei o împinge să iasă din starea ei de izolare, ea nu va uita nici propunerile, nici bunele oficii ale domnului Titulescu.

Acestea se petreceau în februarie 1936. Iar eu am fost demis din sarcina de ministru câteva luni mai târziu, în august același an.

Dacă s-ar fi comis greleși în conducerea politicii noastre externe din parte-mi față de Germania – nici n-aș fi avut timpul material să le comit – dar, în plus, România a avut la dispoziție patru ani pentru a le îndrepta.

Patru ani de la ieșirea mea din guvern și până la arbitrajul de la Viena.

Ori, patru ani constituie o perioadă enormă, care permite toate redresările, când ne gândim că i-au trebuit cancelarului Hitler șapte ani numai, de la instaurarea sa la putere și până la realizarea integrală a programului său politic.