*

*    *

Domnule General,

Politica externă ce-am dus de la 1932 la 1936 era rezumată astfel de opozanții mei:

„Domnul Titulescu voiește cu orice chip alianța împotriva Germaniei. Domnia Sa a întărit legăturile Micii Înțelegeri și a creat Pactul Balcanic. Tot în acest scop, Domnia Sa voia, cu orice preț, o alianță cu Rusia și acordase acesteia dreptul de trecere a armatelor ei pe teritoriul românesc, astfel ca joncțiunea ceho-rusă să se poată face în dauna Germaniei, în mod mecanic.

Tot în acest scop. Domnia Sa a dus față de Italia, în timpul sancțiunilor, o politică care a făcut din Italia patronul Ungariei și susținătoarea revizionismului acesteia din urmă”.

Nu cunosc o legendă mai mare ca această prezentare a politicii ce-am dus ca ministru de externe.

Această politică se poate, dimpotrivă, rezuma astfel:

„În tot timpul cât am condus Ministerul Afacerilor Străine, n-am avut decât un singur scop: intangibilitatea granițelor Țării.

Întărirea legăturilor Micii Înțelegeri nu viza decât Ungaria. Noi n-am avut nici în treacăt și noi n-am luat nici în 1933, când am făcut noul statut al Micii Înțelegeri, un angajament de apărare a Cehoslovaciei sau a Iugoslaviei contra unei agresiuni germane.

De asemenea, Pactul Balcanic nu viza decât Bulgaria. În [ceea] ce privește Puterile Mari,  am căutat să fac pacte de asistență mutuală cu cele două mari puteri care ne-ar fi putut fi ostile: Germania și Rusia.

Germania a refuzat însă oferta pactului nostru de asistență precum a făcut și Rusia până la un moment când, obținând tot ceea ce cerusem, demiterea mea din funcțiunile ministeriale de la 29 august 1936 a făcut iscălitura imposibilă.

Cât despre Italia, ea a devenit revizionistă încă de la 1928 când, legată de noi prin tratatul semnat de mareșalul Averescu, care o obliga să ne apere fruntariile, cerea totuși schimbarea lor în favoarea Ungariei”.

Urmează să dezvolt, în detaliu, raporturile noastre cu aceste trei țări.