Separat de toate aceste, s-a produs „episodul Diviziei Sârbe” pe teritoriul românesc. Imediat după ce România a intrat în Primul Război Mondial, aliații ruși au trimis un corp de armată în Dobrogea, pentru a sprijini trupele române împotriva celor bulgaro-germane. Ajutorul rus era format din două divizii de infanterie și una de cavalerie. Una dintre cele două divizii de infanterie era formată din sârbi recrutați în armata austro-ungară și căzuți prizonieri la ruși.

În luna septembrie 1916, sârbii au luptat cu eroism și au avut pierderi grele. Comandamentul german din Dobrogea i-a considerat pe sârbi „cei mai buni soldați pe care inamicul îi avea”.

La finalul Primului Război Mondial, pe fondul dezmembrării Austro-Ungariei, regatului sârb s-a transformat într-un stat mai mare, Regatul Sârbilor, Croaților și Slovenilor (devenit, la 3 octombrie 1929 Regatul Iugoslaviei). Bătrânul Petru Karadjordjević a rămas pe tronul de la Belgrad până la moartea sa, care a survenit la 16 august 1921.

Devenit rege, Alexandru avea aproape 33 de ani și nu era căsătorit. Planuri de căsătorie existau, însă. În februarie 1922, el a venit la București și s-a logodit cu Maria, fiica regelui Ferdinand al României. Cu această ocazie, Regimentul 9 Vânători din Capitală a primit comanda și denumirea onorifică de „Regele Alexandru al Serbiei”.   

Căsătoria cu principesa Maria (căreia românii îi spuneau Marioara, iar cei din familie Mignon) a avut loc la Belgrad, la 8 iunie 1922. Cei doi au format un cuplu fericit și au avut trei copii: Petru, Tomislav și Andrei, numiți după trei regi medievali – unul sârb, unul croat și unul de origine slovenă.

Acordarea rangului de mareșal al Armatei Române regelui Alexandru – înfăptuită în conformitate cu decretul care deschide articolul de față – a avut loc atât pe fondul apropierii dintre cele două case regale dar, mai ales, datorită unei politici de securitate comună adoptată de București și Belgrad.

În 1921 se formase Mica Antantă (Cehoslovacia, România, Regatul Sârbilor, Croaților și Slovenilor), împotriva politicii maghiare de revizuire a frontierelor, iar la 9 februarie 1934 s-a semnat Tratatul Înțelegerii Balcanice (România, Iugoslavia, Grecia și Turcia), pentru menținerea status-quo-ului teritorial în Balcani.

Din păcate, 1934 este și ultimul an al vieții lui Alexandru. El a fost asasinat la 9 octombrie, la Marsilia, unde tocmai sosise pentru o vizită oficială în Franța, de către un radical bulgar. Un glonț care a plecat din pistolul unui polițist, adresat asasinului, l-a rănit mortal pe Louis Barthou, ministrul francez de externe.

BIBLIOGRAFIE

• Monitorul Oastei, 1933
• Corneliu Andonie, Ion Giurcă, Marian Moșneagu, Vasile Popa, Florian Tucă – „Mareșali ai României”, București, Editura RAO, 2013
• Glenn E. Torrey – „România în Primul Război Mondial”, București, Editura Meteor Publishing, 2014
• John Keegan – „The First World War”, New York, 2000